Melanjul seducător de Fetească Neagră şi Merlot conturează un vin elegant, care îşi găseşte imediat loc în sufletul iubitorilor de vin roşu graţie prezenţei sale carismatice. Taninurile delicate conferă un aer proaspăt sortimentului, iar maturarea de scurtă durată în butoaie din lemn de stejar transilvănean adaugă condimente paletei aromatice. Vinul are un caracter modern şi o aciditate specifică zonei, este suculent şi extrem de plăcut pe palat.
Notele degustării:
Miros: Buchet puternic fructat, unde se remarcă note de afine, coacăze negre, condimente şi piper.
Gust: Catifelat, proaspăt şi dulceag, dominat de arome intense de cireşe amare, fructe de pădure negre, dude, ciocolată, lemn dulce, vanilie şi scorţişoară.
Culoare: Roşu purpuriu.